De aceea sunt sigură că vei aprecia și suplimentul ADfel 2010.
Acesta încearca să atragă privirile trecătorilor printr-o copertă care parodiază prima pagină a tabloidelor, care conține întotdeauna poze sexy și titluri bombastice. “Reclame fără perdea”, “Descoperă dimensiunile extazului 3D”, “Preludii la cinema” sunt câteva dintre titlurile care însoțesc siluetele seducătoare de pe copertă. Suplimentul încearca astfel sa fie un manifest împotriva clișeelor încă de la prima pagina.
În interior, se găsesc campanii neconvenționale premiate la festivaluri din afară, grupate în funcție de locul în care s-au întamplat: în avion, la cinema, în statia de autobuz, sub forma de proiecții pe clădiri sau în print. Alte articole conțin campanii neconventionale pentru filme 3D sau pentru mașini.
Poți citi Suplimentul accesând linkul sau…mai bine La Motoare, pentru că începe ADfel 2010, 26 iulie- 1august
Câââte ceva despre Grand Spoof:
“GrandSpoof este singurul concurs romanesc de parodiat reclame, organizat din 2007 in cadrul festivalului de publicitate neconventionala ADfel.
Spooful este reclama parodica ce face referire la o alta reclama, folosindu-se de notorietatea ei, pentru a servi unei alte marci, adesea inventate, sau pentru a realiza o simpla parodie, neasociata vreunui brand.
Competitia constituie un exercitiu de creativitate adresat pasionatilor de publicitate, care sunt invitati sa reinterpreteze ironic reclamele pe care le apreciaza sau, dimpotriva, pe care le urasc. La fiecare editie, lucrarile inscrise in competitie sunt votate de un juriu de specialitate si de publicul larg.”
Așșșa. Dupa toata partea asta tehnică de introducere, să trecem și la partea mea preferată: cea creativă. Adică, spoofurile uplodate de înrobiții publicității. Vă sfătuiesc să intrați clickuiți pe imaginea de mai sus și să zâmbiți un piculeț la văzul acestor parodii. Dar puteți să și votați, domnișoarelor și domnilor. Așa că, mergi cu capu go ahead.
Și pentru că nu pot să nu fiu subiectivă, mărturisesc faptul că preferatul meu e EveryDay in 60 de secunde. Deșiiiii, nici Nu Se Poate nu e mai prejos.
De cât timp aşteptam vacanţa! Îmi făcusem n planuri care, bineînţeles, nu au fost respectate. De o lună întreagă stau, citesc, ascult muzică şi mă uit la desene animate mai ceva ca la 6 ani. Între timp, seara revăd prieteni vechi alături de care râd ore în şir. Am început să mă (re)obişnuiesc cu liniştea de aici, cu lipsa metroului, cu străzile goale dupa 23.00.
Când sunt la Bucureşti îmi lipsesc oamenii care mă cunosc din clasa a 5-a. Când sunt acasă, la Bacău, îmi lipsesc oamenii pe care îi cunosc de nici un an, dar alături de care am ars etape, ani. Vip! : )
Printre rafale de ploaie și soare arzător de-a dreptul, vara s-a așezat comod pe meleagurile noastre. Și cu aceasta a venit și mult așteptata vacanță de care atât elevii, cât si studentii se pare ca profită din plin. Totuși cei mai puțin norocoși decât noi încă se luptă cu stresul. Și aici facem referire mai exact la dragii viitori boboci care pășesc pragul facultăților cu inima strânsă și cu speranțe mari pentru examenul de admitere.
Voluntarii pentru Idei și Proiecte sunt alături de voi, căci deși părem mai bătrâni, ne mai aducem aminte cum ne tremurau toate cele în ziua cea mare. Pentru că știm că sunteți mai mult decât pregătiți, nu-i așa? nu putem decât să vă urăm multă concentrare și noroc!
Și ca să mai scapați de tensiunea acumulată și să vă mai relaxați nițel, VIP-ul vă recomandă concertul trupei The Cramberries care va avea loc marți, 20 iulie, la Zone Arena. Meritați un pic de muzică bună, nu?
E noapte afar’, dar parcă soare este. Căldura insuportabilă. De afară, de la laptop, de pe picioarele prajite ieri de soare. Stau și-mi analizez ortopantomografia. Cu un pahar de Coke lângă. Ei, și cum stau eu așa, mă gândesc la ce film aș putea să-mi clătesc ochișorii. Search-ul pe imdb deja nu mai funcționează, că nimic nu mă convinge, iar unele note sunt total aiurea. Cum să pui Das Leben der Anderen tocmai pe 56? Sau The Pianist tocmai pe 52? Referindu-mă la cel din urmă film, cred ca fostul meu profesor de română ar fi zis fix așa: „Acest film de Polanski nu merita niciun premiu. Pentru că atunci când ceva/cineva e premiat îi este redusă valoarea, considerată incomensurabilă. Înseamnă ca poți să-l compari. Deci, e comparabil. Și dacă e comparabil, „corola de minuni” dispare.”
Personal, am plâns la acest film. Dar eu nu mă pun la socoteală, că-s mai femeie așa și mă cam impresionează filmele inspirate din fapte reale. Totuși, un amic mi-a spulberat îndoiala cum că la acest film doar femeile sunt femei : „La The Pianist faza când scapă ăsta borcanu cu castraveți murați pe jos am plâns. Nimic nu-i mai sfâșietor decât să vezi un personaj care e într-o situație proastă cum ajunge într-o situație și mai proastă. Bah, deci am plâns de dragul castraveților.” De dragul castraveților sau nu, filmul impresionează prin autenticitate, emoțiile personajului și imprevizibil.
De nu l-ați văzut deja, grabiți-vă. De l-ați văzut deja, grabiți-vă și voi, zic.
